România dezvoltării durabile

0
38

Noțiunile de responsabilitate socială și dezvoltare durabilă sunt, indiscutabil, legate, mai ales în măsura în care responsabilitatea tuturor factorilor de decizie, fie că aceștia operează la nivelul administrației sau al marilor întreprinderi private, este unul din răspunsurile adecvate față de problematica exploatării raționale a tuturor resurselor disponibile.

Foto Codrin Scutaru_micCodrin Scutaru, Secretar de Stat în Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

 

Deși comunitatea internațională și-a asumat deja, fie și la nivel de principiu, o serie de angajamente în această direcție – și mă gândesc, în principal, la liniile directoare ale Declarației semnate la Rio de Janeiro, în 1992, ce privește cu precădere mediul înconjurător – este încă relativ devreme pentru a vorbi despre modele integrate de bună practică administrativă, în acest domeniu și în sens strict. Pe de altă parte, modelul corporatist de responsabilitate socială (CSR) ar putea fi o inspirație pentru a oferi soluții decizionale integrate, care să poată prevedea, influența, contribui și chiar repara o stare de fapt, în special în ceea ce privește ocuparea forței de muncă sau dialogul social.

Din dialogul și interacțiunea dintre patronat, sindicate și Executiv a luat, de-altminteri, naștere unul din cele mai interesante și fertile modele europene de responsabilitate – sau, mai degrabă, de responsabilizare – socială, pus în practică de către Danemarca, îndeosebi în ultimii cincisprezece ani: flexicuritatea, care conjugă fericit flexibilitatea politicilor și mecanismelor de ocupare a forței de muncă și securitatea drepturilor dobândite în materie de protecție socială. Aplicarea sa pe scară largă a avut rezultate deosebite, în această țară și sub impulsul Guvernului de stânga condus de Poul Nyrup Rasmussen, cu precădere în ceea ce privește înjumătățirea ratei șomajului de lungă durată. De aceea, Comisia Europeană a considerat încă din 2008, odată cu adoptarea Planului european de redresare economică, că adoptarea acestui principiu este un instrument privilegiat atât pentru a oferi un răspuns rapid și sustenabil față de situația de criză apărută, cât și pentru protejarea modelului social european.

România și-a însușit, inclusiv prin Programul de guvernare actual, acest principiu ca parte integrantă a politicilor sale de ocupare active, care să permită în aceeași măsură adaptarea constantă a legislației interne la context din ce în ce mai flexibil al pieței forței de muncă și creșterea nivelului de viață, precum și frânarea tendinței de creștere a șomajului.

Din punctul meu de vedere, dezvoltarea durabilă nu înseamnă doar obiectivul de atenuare a inegalităților structurale dintre Nord și Sud. Este vorba și despre provocările, poate mai puțin spectaculoase, pe care le ridică dezechilibrele dintre regiunile defavorizate și cele dinamice ale unei singure țări, așa cum se întâmplă, încă, și în România. Sau despre marginalizarea de care încă mai au parte – și este regretabil – în societate, persoanele cu dizabilități, vârstnicii, copiii orfani sau șomerii de lungă durată, pentru a pomeni doar exemplele cele mai evidente. Din acest ultim punct de vedere, moștenirea funestă a perioadei comuniste încă nu a fost soldată în mod satisfăcător. Riscul scăderii dramatice a natalității ar putea, din această perspectivă, accelera apariția unei categorii sociale fragile din ce în ce mai numeroase, cea a persoanelor vârstnice aflate într-o situație de mare precaritate economică. Nivelul pensiilor, corelat cu acela al prestațiilor și serviciilor sociale este o preocupare constantă pentru noi și nu întâmplător, anul 2012 a fost declarat Anul European al Îmbătrânirii Active și al Solidarității între Generații. Acest moment important ne-a reamintit tuturor contribuția substanțială pe care persoanele vârstnice o aduc în societate și economie și  faptul că dialogul dintre generații este o șansă, nu o povară.

De-altfel, chestiunea îmbătrânirii active face obiectul Strategiei Europa 2020. Doar prin măsuri proactive vom putea ameliora incluziunea socială a vârstnicilor, corectând tendințele de abandon timpuriu ale pieței muncii și ameliorând în mod rațional sistemul de acces la servicii și prestații sociale adecvate.

Nu în ultimul rând, România beneficiază, începând cu anul 2012, de un împrumut al Băncii Mondiale în valoare de 500 de milioane de euro, care va permite implementarea unui proiect național de modernizare a sistemului de asistență socială din țara noastră. Sperăm ca, prin acest proiect, ce folosește activ expertiza oferită de specialiștii Băncii, să reducem fraudele din sistem și să ameliorăm echitatea distribuirii resurselor de asistență socială, cu precădere în beneficiul persoanelor celor mai dezavantajate din punct de vedere economic. Evident, pentru a atinge aceste obiective, vom privilegia un sistem flexibil de management al performanței, orientat spre obținerea de rezultate concrete, de etapă, precum și reducerea risipei de resurse financiare, care va avea drept consecință scăderea costurilor și creșterea eficienței administrative. În acest sens, pregătim, de pildă, în viitorul apropiat, lansarea Venitului Minim de Inserție, care va grupa și extinde alocația pentru susținerea familiei, ajutorul de încălzire și venitul minim garantat, într-un pachet unic de asistență socială, accesibil unor categorii cât mai largi de beneficiari, care nu erau incluse până acum în programele noastre. Ne dorim ca acest proiect ambițios să contribuie activ la crearea unui cadru solid pentru creșterea economică și dezvoltarea socială a României, la început de secol și de mileniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*