Raport: 55.000 de copii și 140.000 de adulți din întreaga țară au beneficiat gratuit de educație rutieră

0
127

Programul național de promovare a siguranței rutiere în rândul copiilor și adulților, dezvoltat de United Way în parteneriat cu Poliția Română – Direcția Rutieră, Ministerul Educației Naționale și Kaufland România, prezintă rezultatele primei etape.

Peste 55.000 de copii și 140.000 de adulți din întreaga țară au beneficiat gratuit de educație rutieră, prin intermediul acțiunilor educative care au avut loc în 102 școli și 102 magazine Kaufland, în perioada 29 mai 2017 – 10 iunie 2017.

Astfel, 51.000 de copii din 102 de școli din întreaga țară au beneficiat de ore de educație rutieră cu ajutorul profesorilor și instructaje din partea agenților de poliție, iar 25.000 de copiii au fost prezenți la lecțiile interactive de educație rutieră desfășurate de agenți în parcările a 102 magazine Kaufland din 80 de orașe din țară. Totodată, pe parcursul programului, 140.000 de adulți au primit informații esențiale despre regulile rutiere.

Peste 40.000 de premii au fost acordate în cadrul activităților de educație rutieră, printre care se numără și cursuri de condus defensiv la Academia Titi Aur, pentru adulți.

Programul continuă cu a doua etapă, pe perioada verii, cu o campanie de informare derulată pe canalele media, prin concursuri cu premii și promoții comerciale în magazinele Kaufland România.

Necesitatea unui astfel de program este confirmată de statistici îngrijorătoare. România se află printre primele patru țări din Uniunea Europeană cu cele mai mari rate de accidente rutiere cu victime: 95 de decese la un milion de locuitori, conform Strategiei Naționale pentru Siguranță Rutieră. Printre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse în România sunt indisciplina pietonilor și viteza, care produc 41% din accidentele grave din ultimii 5 ani. Peste 6 din 10 accidente rutiere sunt provocate de conducătorul auto, 22,5% din cauza indisciplinării pietonilor și 7,2% din cauza abaterilor bicicliștilor.

“Siguranța rutieră depinde, cu adevărat, de fiecare participant la trafic: pieton, pasager, șofer sau biciclist. Tocmai de aceea, programul United Way pentru siguranța rutieră în rândul copiilor și adulților a venit cu o abordare integrată: am lucrat cu părinți, copii, profesori și poliție, pentru a ne asigura că toți participanții la trafic primesc mesajul potrivit!”, precizează Cristina Damian, director executiv al United Way România.

,,Educația rutieră a copiilor este foarte importantă în prevenirea accidentelor de circulație, de aceea desfășurăm permanent astfel de activități în școli și grădinițe. În cadrul acestei campanii, am desemnat mini-polițiști din rândul elevilor care, pe perioada vacanței, să-i învețe și pe ceilalți, din cercul lor de prieteni, cât de importantă este însușirea și respectarea regulilor de circulație”, declară Poliția Română.

“Proiectul <<Siguranța Rutieră>>, realizat în parteneriat public-privat, este o inițiativă prin care Ministerul Educației Naționale își asumă în mod concret misiunea de a educa elevii în aspectele care privesc direct viața lor de zi cu zi, astfel încât ei să devină cetățeni responsabili și implicați. Unitățile școlare din acest proiect au fost selectate având în vedere și anumite riscuri ce țin de traficul din proximitatea acestora. Este important ca aceste programe să fie continuate și dezvoltate și pe alte teme educaționale de interes pentru elevii din România, deoarece toate comportamentele responsabile ale acestora în societate se construiesc de mici și dau rezultate în timp”, declară Alin Cătălin Păunescu – Director General – Direcția Generală Evaluare și Monitorizare Invațamânt Preuniversitar, Ministerul Educației Naționale.

“Investiția în programele de educație care vin în beneficiul comunității reprezintă una dintre direcțiile strategice de responsabilitate socială a Kaufland România. Sprijinim astfel de programe din dorința de a îmbunătăți viețile românilor. . Ne-am asumat pe deplin angajamentul de responsabilitate și implicare pentru România. Doar în 2016 am investit peste 5 milioane de euro în proiecte care vin în beneficiul românilor, iar pe lângă susținerea financiară, ne implicăm și prin ore de voluntariat, promovarea cauzelor în companie și în rândul clienților, pentru a inspira mai departe responsabilitate”, declară Anna Katharina Scheidereiter, responsabil CSR Kaufland România.

Programul include 4 tipuri de acțiuni:

  • Patrula Școlarăîn fiecare școală, câte 6 copii din ani terminali au format o Patrulă Școlară, devenind “mici agenți de poliție rutieră”. Echipa a fost instruită și a primit kit-uri de semnalizare și siguranță, pentru a coordona traversarea la trecerile de pietoni din zona școlii, în colaborare cu Poliția Română.
  • Educație rutieră în școli, cu ajutorul profesorilor și învățătorilor – prin ore corelate cu Curricula Națională de Educație și Siguranță Rutieră pentru elevii din clasele II-VIII
  • Evenimente interactive de educație non-formală în parcările magazinelor Kaufland – copiii și adulții au beneficiat de informații practice oferite de Poliție, au încercat simulatorul de accidente și au primit premii pentru asimilarea regulilor rutiere.
  • Campanie de informare si conștientizare în media și prin intermediul Kaufland România și promoții cu premii în magazinele Kaufland România.

Pentru a descărca materiale educaționale sau mai multe informații despre program, vizitați: www.unitedway.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*