Primul oraş independent energetic din România

0
375

Statiunea-Horezu-20110126150057

Horezu ar putea deveni primul oraş independent energetic din România, după ce primăria a obţinut finanţare europeană de 4 milioane de euro, pentru construirea unui parc fotovoltaic. Energia obţinută de la soare va asigura consumul instituţiilor publice, dar şi iluminatul stradal şi va scuti autorităţile locale de facturi de sute de mii de euro.

Proiectul, semnat în această săptămână, vizează construirea unui parc fotovoltaic cu putere instalată de circa 1 MWh. Astfel, peste 3.600 de panouri fotovoltaice vor fi instalate pe o suprafaţă de 3,5 hectare de teren. Termenul de finalizare este anul 2015, iar valoarea proiectului se ridică la peste 4 milioane de euro, bani europeni, scrie Business24, citat de revista INFOMEDIU.

CITEŞTE ŞI: CSR-ul, o enigmă pentru parlamentarii români

“După finalizarea acestui proiect (…) se va asigura consumul de energie electrică pentru instituţiile publice şi iluminatul public de pe raza oraşului Horezu, ceea ce va degreva bugetul local de cheltuieli în acest domeniu, sumele economisite putând fi direcţionate pentru investiţii în infrastructură”, a declarat primarul localităţii, Ilie Fartat.

CITEŞTE ŞI: Mircea Geoană: Implicarea în societate se educă

Mai exact, autorităţile locale vor face economii de peste 100.000 de euro/an – valoarea facturilor la energie.

Alte oraşe din România care vor să devină independente energetic

Sibiu

Proiectul “Smart City Sibiu” promovează soluţii de producere a energiei şi folosirea eficientă a energiei termale. Implementarea noului sistem a fost anunţata pentru anul 2015.  În  anul 2013 Administraţia oraşului Sibiu pune accentul pe sloganul „Smart“. În domeniul dezvoltării urbane termenul de “Smart Cities” este unul în vogă, iar promovarea oraşelor sub acest titlu devine tot mai importantă. Performanța la nivel urban nu depinde doar de infrastructura tehnică, ci și de disponibilitatea și calitatea cunoștiințelor, de comunicare și infrastructură socială. Există șase aspecte care joacă un rol important în creșterea competitivității orașelor și care se află în strânsă legătură cu conceptul de “Smart Cities”: economia, mobilitatea, mediul înconjurător, populația, modul de viață și guvernarea. Proiectele smart prevăzute de către Primăria Sibiu urmăresc un trend internaţional oferind totodată posibilitatea promovării şi poziţionării oraşului Sibiu la un nivel înalt în rândul altor oraşe europene.

CITEŞTE ŞI: Parlamentul nu este de acord cu interzicerea Organismelor Modificate Genetic în România

Avrig

De cealaltă parte, oraşul Avrig se pregăteşte să devină complet autonom energetic până în anul 2030. Acest lucru ar trebui să conducă la noi locuri de muncă, facturi mai mici la întreţinere şi la un oraş interesant pentru investitori si turişti. Investiţiile necesare pentru derularea acestui program se cifrează la circa 50 de milioane de euro.

Programul va fi realizat  în două etape. În prima etapă, care se doreşte a fi implementată până în 2020, va fi achiziţionate o serie de tehnologii care să asigure producerea de energie alternativă la nivel local, în paralel cu măsuri de eficientizare energetică, iar până în 2030 oraşul va fi absolut independent energetic. Astfel, toată energia va fi produsă local, iar surplusul de energie va fi exportat spre alte zone

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*