Poveste din #tabarameserisilor

0
61

De cum cobori dealul, la intrarea in Bran, parcă te ia în brațe un panou mare, mare: AICI E TABĂRA MESERIAȘILOR…

Spiritul taberei se simte de departe

Știi că trebuie să ajungi în Bran, dar nu îți dai căutare pentru locul unde are loc tabăra din București. Te gândești că ajungi acolo și dai căutare la intrarea în Bran. Dar cumva până să îți dai seama că ai ajuns în Bran tabăra parcă te îmbrățișează de la distanță când te lovești cu privirea de un panou mare pe care nu ai cum să nu îl vezi pe care scrie ”Aici e tabăra meseriașilor”. Și îmi zic ”Bun. Deci am ajuns”. Așa ce m-am bucurat că nu a trebuit să mai dau căutare după locul unde se afla tabăra…

Când ajungi, dai de o forfotă continuă. Toată lumea face câte ceva. Pe copii i-am găsit în timpul atelierelor, de ospătari sau de bucătari, foarte atenți, foarte concentrați… și dintr-o dată mi-am dat seama cât de serioasă e toată treaba. Cumva, cred că inconștient, asociam cuvântul tabără cu ideea de vacanță… doar că aici am avut senzația că am ajuns într-o tabără de antrenament, în sensul bun al cuvântului 🙂

A patra ediție a unui proiect cu viziune

Am ajuns, de fapt, aproape de închiderea celei de-a patra ediții a programului de CSR pe care OMV Petrom îl desfășoară în fiecare an: Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei. Programul merge în 2 direcții: pe de o parte urmărește schimbarea sistemică prin eforturi de advocacy și în al doilea rând, în zona companiilor private, își propună să antreneze mai multe voci în eradicarea lipsei de personal calificat pentru diferite meserii de care angajatorii din România au nevoie. 

Compania a dezvoltat primul raport de politică publică din România cu privire la învățământul profesional împreună cu ICCV (Institutul de Cercetare a Caliății Vieții) care în urma cercetărilor au propus mai multe soluții de pe urma cărora se vor face legi.

Pentru implementarea acestui proiect compania participă constant la dezbaterile din Parlament și este partener în programul prezidențial ”România educată”. În plus există un efort în a atrage și alți angajatori în acest demers pentru ca el să aibă relevanță la nivel național și să acopere cât mai multe meserii.

#meseriașii taberei… n-ai cum să nu îi sesizezi

După ce te familiarizezi puțin cu atmosfera încep să îți sară în ochi oameni… fie pentru energia lor, fie pentru frumusețea lor. Oameni care au ales să pună suflet în acest demers pentru că știu că #se poate.

”Fiecare copil salvat va salva la rândul lui încă 10 copii”

Partener în primul an în #tabarameseriasilor, Nicoleta Pălăduță (Hotel Kolping din Brașov) crede în misiunea proiectului care se  suprapune foarte bine peste misiunea ei personală și a organizației din care vine. 

”Noi în cadrul Kolping România avem misiunea de a da înapoi ceva societății unde ne desfășurăm activitatea. Facem proiecte sociale pentru adolescenți din medii defavorizate care nu au foarte multe șanse de a reuși în viață, în mediul lor tradițional. Practic tot profitul hotelului se duce către aceste activități sociale”.

Hotelul Kolping România este centru de formare practică în turism în jurul căruia funcționează și o școală profesională de ospitalitate din zona Brașov.

”Una dintre elevele noastre care a terminat anul, provine dintr-o familie cu nouă copii, dintr-un mediu în care abandonul școlar are o rată foarte mare. Sunt atât de fericită pentru ea că a răzbit de acolo și a lucrat alături de noi ca să câștige bănuții ei.  Anul acesta va termina școala profesională și dorește să se înscrie la liceu. Mi-a spus ”Într-o zi voi vrea să ocup postul dumneavoastră”. Și acum  îmi dau lacrimile de emoții când îmi amintesc” Misiunea noastră este să creăm o viziune pentru acești elevi pentru că fiecare copil salvat va salva la rândul lui încă 10 copii”.

Stelele se cultivă din interior

Pentru Adrian este primul an în care se află în #tabarameseriasilor după o bună vreme în care a lucrat în Caraibe. ”Abia am aflat de el (n.r. Proiectul) și am sărit cu 2 mâini sa îl apuc. Ne lipsește hospitality-ul în România și dacă nu instruim tinerii care vin după noi s-ar putea să ne plângem în continuare de servicii proaste în turismul românesc”.

Adrian ne-a povestit că în zona în care el își desfășoară activitatea (Brașov) recrutarea de personal în domeniul hospitality este o mare problemă. ”Este o provocare pentru noi să îi facem pe tineri să înțeleagă de ce trebuie să se comporte la un anumit nivel. Din punctul meu de vedere nu ne comportăm în funcție de câte stele avem afară. Stelele le cultivăm din interior”.

Adrian a lucrat 3 ani în Caraibe, dar s-a întors în țară pentru că vrea să aplice aici ce a învățat acolo. ”Sunt foarte receptivi cei mici… sper ca într-un an de zile să avem 60 de povești de succes din partea lor. Nu pot să spun că ce au învățat aici este tot ce ar trebui să știe despre meseria de ospătar, dar îi pune pe calea cea bună cu siguranță”.

Profesorii, un vector important în promovarea meseriilor

Tabăra nu s-a adresat doar elevilor din clasele 10-11 de la liceele tehnologice din județul Gorj, ci și profesorilor din aceste licee. Drept pentru care am întâlnit aici o gașcă de super-profesoare care au venit să propună proiecte și să obțină finanțări pentru liceele lor. 

”Prin proiectul meu am propus îmbunătățirea calității învățământului precum și imaginea și percepția elevilor și părinților privind meseriile. Proiectul meu se numește ”Meseriile – un viitor sustenabil”.  Se adresează copiilor din clasele 6-8 și părinților acestora” – Crăciunescu Mihaela, Colegiul tehnic Motru.

Mihaela susține că părinții nu conștientizează cât de importantă este o meserie pe care o poți învață doar urmând un colegiu tehnic sau o școală profesională. ”Aceasta este o problemă națională, faptul că atât părinții, cât și copiii își îndreaptă atenția exclusiv către colegiile teoretice”, ne mai spune ea.

N-ai cum să îți dai seama de amploarea evenimentelor decât dacă vii aici. Și pe măsură ce cunoști oamenii și poveștile lor realizezi că dincolo de CSR, dincolo de nume importante din lumea de business există ceva foarte important care face toate lucrurile astea să se întâmple: dorința de a lăsa ceva în urmă care să facă lucrurile posibile pe mai departe și pentru generațiile viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*