O nouă paradigmă

0
580

Lipsa de finanțare e punctul critic în organizațiile non-guvernamentale. Degeaba ai idei, dacă nu ai resurse prin care să le și pui în practică. Dacă tot am început cu punctele slabe, continui cu menționarea unei atitudini defetiste, prezente într-o mare măsură în mediul ONG. Un spirit mioritic, persistent și deranjant. Un aer de victime, pe care-l adoptă, nu știu de ce și nici cu ce scop, o seamă de colegi de breaslă. De aici, pornesc gesturi, tipuri de discurs public și comportamental organizațional, care reușesc orice, dar nu să ducă la chestiuni constructive.

Foto Stefan Darabus_micde Ștefan Dărăbuș, Ph.D., MBA, Director Național, Hope and Homes for Children, România

Revenind la mediul extern al punctelor slabe, nu are cum să nu te obosească constantele îngustări de perspectivă de sustenabilitate, continuele dispariții ale surselor de finanțare. Au rămas doar fondurile structurale, dar ca să le poți accesa, trebuie să fii sustenabil și să ai cashflow constant. În lipsa fluxului de numerar nu poți funcționa. Degeaba ai acces la finanțări, dacă nu poți respira între tranșele de bani, care sunt rare și arbitrare.

Avem și puncte tari, cu siguranță. Tinerețea celor din mediul ONG, creativitatea, inovația specifică unor oameni care sunt aici pentru că au vocația asta și pentru că le place într-adevăr ceea ce fac. Alte avantaje țin de racordarea la curentul pro-implicare socială, tot mai pregnant în business, în societate în ansamblu. Astăzi, dacă firma în care lucrezi nu e responsabilă social, înseamnă fie că e foarte mică, fie că a pierdut contactul cu realitatea. De aici, o serie de oportunități, de parteneriate posibile și de acces la resurse. A crescut și bazinul de audiență pentru proiecte sociale, non-profit, pentru că oamenii vor să simtă că au o contribuție la lumea din jurul lor, că fac o diferență, iar asta devine o valoare tot mai relevantă, cu toate caracteristicile unei valori care se transformă în ceva imperativ și, ulterior, într-un dat firesc.

Deja, în stadiul actual, responsabilitatea socială s-a transformat într-un ”must have” al companiilor medii și mari, a devenit ”hip” și ține de ”buzz”-ul contemporan al mediului de business. Acum, să spunem că e importantă dezvoltarea conceptului – e o aserțiune oarecum retorică…  Pe această bază se dezvoltă sectorul non-profit și aici e și oportunitatea sa cea mai mare de dezvoltare. Dar ține de o nouă filosofie urbană, de un nou mod de a fi în lume, e o nouă paradigmă, în care nu mai contez doar eu și lumea mea îngustă, pentru că, dincolo de mașina pe care o conduc, dincolo de apartamentul sau casa în care stau, e realitatea celorlalți, sunt durerile lor, grijile lor, sărăcia și mizeria care, dacă nu acționez și eu cumva, mă apasă și îmi strică ”feng-shui”-ul propriei mele existențe. Cred că de aici a pornit curentul actual de implicare, de atot-prezență a responsabilității sociale, de care nici măcar shareholder-ii pragmatici ai companiilor nu mai pot face abstracție. Iar exemplele unor Warren Buffet sau Bill Gates, dar și ale altora ca ei, care și-au canalizat cea mai mare parte a averii către proiecte de responsabilitate socială – creează valuri și au consecințe dintre cele mai fericite.

Colaborarea sectorului non-profit cu sectoarele corporate și politic e stângace, e la nivel incipient ca metode și instrumente, dar sunt și exemple bune de parteneriate. Acele organizații care colaborează cu companii pe zona de business, nu fac parteneriate pe zona de politic, iar cele care sunt prezente în politici publice și în tangențe cu autorități de stat, sunt aproape absente din culoarul comunicării cu cei din business. Noi, la HHC România, am ales un model integrat, în care ținem pulsul mediului de business și, în același timp, aducem propuneri de modificări legislative și de acte normative. În fond, impactul tău ca organizație non-guvernamentală se regăsește în macro-sistem, iar acesta e ghidat de politicile publice. O colaborare între politic, corporate și ONG e o posibilă soluție la multe dintre provocările societății în care trăim, dar și punerea în practică a acestor colaborări necesită foarte multe lucruri: omenie, timp, energie, răbdare, înțelegere, bun-simț, justă măsură și profesionalism. Adică, niște ingrediente rare fiecare în parte, ce să mai zici dacă vrei să le pui laolaltă! Asta nu înseamnă că nu se poate, se poate, iar rezultatele se cuantifică în performanță pe domenii, într-un loc mai bun în care noi înșine trăim, în oameni mai fericiți în jurul nostru, în fond, într-o calitate ridicată a vieții fiecăruia dintre noi.

În sectorul non-guvernamental, dacă vrei rezultate și atingerea obiectivelor, ai nevoie de viziune. Ai nevoie de un set de valori, la care să rezoneze toți oamenii din organizație. Abordarea strategică e esențială, iar implementarea strategiilor e cheia: poți avea toate strategiile din lume, dacă rămân la nivel de maculatură, sau doar o broșură frumos editată. În fond, concluzia mea e că acțiunea rămâne baza viziunii și a strategiei, oricare ar fi acestea. Ia acțiune, fă lucruri, dacă le vrei, altfel nu ai ce căuta într-o organizație non-guvernamentală. În final, voi spune doar că tot mai multe companii vor parteneri grei în sectorul non-guvernamental. Vor organizații solide, care să știe ce vor și care să aibă produse sustenabile și de impact. Englezii au un proverb: ”walk the talk”, adică, dacă zici ceva, demonstrează că și faci ceea ce zici. Dacă una zici și alta faci se vede foarte ușor. Atunci când ai unitate și integrare de discurs și de acțiune, de proiecte, lucrurile încep să se lege, pentru că demonstrezi că ești autentic, vertical și integru.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentOmul care îți face viitorul: Mona Nicolici
Articolul următorCSR, pe drumul cel bun
Doctor în Științele Comunicării, specialist în Comunicare și Managing Partner SRM. Diana a absolvit diferite programe de studii in domeniul comunicării și este inițiatoarea primului curs de strategie de RSC și RSC pentru ONG-uri din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*