Nou stimulent financiar pentru start-up-uri şi întreprinderi româneşti

0
51

Comisia Europeană salută noile acorduri semnate de Grupul Băncii Europene de Investiţii (BEI) cu două bănci din România – Bancpost şi Banca Transilvania – în cadrul programului „Iniţiativa pentru IMM-uri”. Acestea se adaugă celor trei acorduri deja semnate în luna mai cu băncile Raiffeisen, Banca Comercială Română şi ProCredit. Aproximativ 3.700 de întreprinderi de tip start-up și IMM-uri româneşti urmează să beneficieze de aceste acorduri.

Comisarul pentru politica regională, Corina Creţu, a declarat: „Sunt foarte încântată să observ că întreprinderile româneşti profită din plin de potențialul oferit de Iniţiativa pentru IMM-uri. Antreprenorii români sunt talentaţi, iar micile întreprinderi din România sunt competitive, însă au adeseori nevoie de un mic stimulent suplimentar pentru a putea dezvolta produse inovatoare, intra pe noi pieţe sau crea noi locuri de muncă în țară. Este exact scopul acestui program. Sper, în acelaşi timp, că România va deveni un exemplu în toată Uniunea Europeană şi va convinge alte state membre să adopte Iniţiativa pentru IMM-uri”.

Cu o contribuţie de 100 de milioane de euro din Fondul european pentru dezvoltare regională (FEDR), „Iniţiativa pentru IMM-uri” în România utilizează fondurile politicii de coeziune pentru instrumente financiare care vor permite mobilizarea a peste 540 de milioane de euro, cu scopul de a stimula dezvoltarea micilor întreprinderi.

Mai multe informaţii sunt disponibile în comunicatul de presă publicat pe pagina Fondului European de Investiţii (FEI).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*