MOL România, cu 640.000 lei pentru 47 de proiecte de mediu

0
429

eco_typeface_design_by_dronograph

MOL România și Fundația pentru Parteneriat vor acorda finanțări de 640.000 de lei asociațiilor și organizațiilor care vor implementa un număr de 47 de proiecte de mediu, în 18 județe din România, în cadrul celei de-a zecea ediții a Programului Spații Verzi.

În cadrul componentei Spații Verzi Urbane, din 86 de cereri de finanțare au fost selectate 25 de proiecte care se vor desfășura în 17 județe ale țării. Organizațiile câştigătoare vor reamenaja curţi de şcoli, de universități, de grădiniţe, curți de biblioteci, parcuri publice, curţi ale centrelor de copii. Două dintre proiectele selectate se vor desfășura în grădini botanice.

Prin activitățile acestor proiecte vor fi plantați peste 4.000 de arbori și arbuști și în jur de 7.500 flori, pe o suprafață de 27.690 mp de spații verzi. Aceste terenuri vor deveni spații de desfășurare a unor activități de conștientizare de protecția mediului, în special pentru elevi.

 

Un număr de 60 de proiecte au fost depuse la componenta Arii Naturale Protejate, iar 22 dintre acestea au fost selectate pentru finanţare. Câştigătorii au obţinut fonduri pentru activităţi tip Junior Ranger, amenajare de poteci tematice, organizare de evenimente precum „Ziua Rezervaţiei”, „Ziua Biodiversităţii”, expoziţii şi amenajarea unor centre de vizitare. Proiectele din componenta Arii Naturale Protejate se vor derula în 11 judeţe din ţară.

În cele nouă ediţii anterioare ale programului Spaţii Verzi, desfăşurate în perioada 2006-2014, s-au implicat peste 150.000 de participanți. Proiectele finanţate au „înverzit” o suprafaţă de circa 400.000 de metri pătraţi.

De asemenea, Spaţii Verzi a sprijinit 147 de proiecte de popularizare a importanţei ariilor protejate, prin activităţi variate: crearea sau amenajarea unor centre de vizitare a ariilor protejate, organizarea taberelor Junior Ranger – în care copiii au fost îndrumaţi în domeniul protecţiei şi conservării patrimoniului natural, înfiinţarea de poteci tematice în scop educaţional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*