În Cosmos, din întâmplare

0
290

Am ajuns în Spațiu din pură întâmplare. Deci aveți toate șansele să ajungeți să faceți și voi lucruri deosebite din pură întâmplare.

IMG_0581_blogRomânia a aderat la programul inter-cosmos în anul 1968, au început să se dezvolte institute de cercetare pe diverse activități cosmice. În scurt timp s-a ajuns la programarea unor zboruri cosmice pilotate. Deja nivelul de complexitate al experimentelor crescuse suficient încât era nevoie de intervenția directă a omului în spațiul cosmic pentru a le definitiva. Astfel Rusia a propus o primă grupă inter-cosmos formată din statele față de care aveau obligații politice. Și obligațiile cele mai mari se pare că le-au avut față de Cehoslovacia, îi invadaseră în 1968 și s-au simțit oarecum moral obligați să îi compenseze pentru a nu mai ridica problema la nivel internațional asupra a ceea ce făcuseră, față de polonezi și Germania Democrată. După aceea a început caruselul statelor participante, fără obligații deosebite, iar celelalte state și-au pregătit oamenii și au zburat în spațiul cosmic în ordine alfabetică, dar în ordinea alfabetului rus pentru că limba oficială din inter-cosmos era limba rusă.

Astfel România a ajuns întâmplător, poate cum și-au și dorit ei, ultima. Au zburat astfel Ungaria, Bulgaria, Cuba Mongolia și în ordinea alfabetului rusesc și România. Noi am ajuns să zburăm în cosmos în 1981. România a fost a 11-a țară din lume care a avut propriul cosmonaut și care a efectuat propriile experimente în spațiul cosmic, iar eu am fost al 103-lea din lume care a ajuns în cosmos din 530 câți există astăzi. 70 dintre ei au murit din diverse cauze, iar 4.5% au murit în misiune.

În copilărie prima dată am vrut să devin șofer. Vedeam că mașinile au motor, sunt puternice. Apoi a început să îmi spună tata povești cu Simbad marinarul și m-am gândit că ar fi bine să mă fac marinar și după aceea uitându-mă tot mai des pe cer și văzând avioane a început să mă atragă zborul și am zis că trebuie să ajung și eu să zbor cu un avion din acela. La școală am și început să învăț cum se fac avioane și crescând și ajungând în liceu m-am gândit că cel mai bine este să zbor cu cele construite de mine personal. Și atunci m-am dus la Facultatea de inginerie aerospațială de la Politehnică și într-adevăr am învățat să proiectez avioane. Numai că spre surprinderea mea această facultate nu pregătea și piloți. Pentru că eu mă gândeam că dacă știu să construiesc un avion trebuie să îmi dea și brevet de pilot ca să zbor.

”Dacă ar fi să mai încerc acum o altă profesie, mi-ar plăcea să fiu fotograf”

Abia fusesem repartizat după facultate la Brașov, la fabrica de construcții aeronautice unde am lucrat la o secție de prototip. Numai că după jumătate de an m-au lut în Armată, care era obligatorie pe vremea aceea, iar în Armată a venit comandantul unității și ne-a spus ”Băieți România participă la un program cosmic și căutăm voluntari să zboare în cosmos”. Ne-am uitat pătrat unii la alții. Și ca să ne convingă ne-a spus că vom zbura la București cu un avion militar… eu care voiam să zbor tot timpul am zis ”Gata zbor”. După aceea ne-a spus să facem o listă medicală completă la spitalul militare. Aveam 24 de ani și m-am gândit ”De ce să nu o fac, că tot nu mi-am făcut o vizită completă niciodată. Măcar știu ce am”. După aceea m-am gândit că mi-ar prinde chiar bine o deplasare la București. Soția mea era încă în ultimul an la facultate, la aceeași facultate pe care o făcusem și eu. Și am ridicat mâna imediat. Am avut trei motive foarte serioase. Numai la cosmos nu mă gândeam.

”Dacă Raiul există, mi-ar plăcea ca Dumnezeu să îmi spună <Bine ai venit>”

Și uite așa am intrat în procesul de selecție. La început ne-au respins pe toți, după aceea ne-au reluat câteva dosare. La a doua selecție am intrat în detașamentul de candidați cosmonauți români. Abia atunci am început să realizez că treaba este foarte serioasă. Am început să fac niște cursuri speciale și atunci am început să îmi dau seama cât de serioasă este problema și cât de departe se poate ajunge.

Să știți că cel mai greu este după zborul cosmic nu în timpul zborului cosmic. După ce zbori în cosmos trebuie să înveți foarte multe despre prezența ta publică. Trebuie să prezinți acest domeniu corespunzător pentru a fi înțeles de public. Este o artă să vorbești în termeni pe care să îl înțeleagă toată lumea.

Dumitru Punariu este primul român care a zburat în Cosmos, în prezent General în rezervă. Noi l-am întânit la cea de-a patra întâlnire 12connections  de anul acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*