Exploatarea cu cianuri, singura soluție pentru Roșia Montană

0
432

Povestea despre Roșia Montană este una care ține de mulți ani, așa că fie-mi iertat faptul că punctul meu de vedere s-a modificat cu timpul. Și cred că nu e niciun păcat să nu fii consecvent atunci când premisele pe baza cărora iei o anumită poziție se modifică.

Photo_Lascu_Cristian_croppedAnii 70 – 10.000 de kg de aur/an în România

Cariera de geolog mi-am început-o prospectând minereuri, inclusiv aur, fiind nemaipomenit de mândru când am găsit un filon, ca stagiar, iar pe filonul meu s-a făcut galerie și am avut 9 g/t conținuturi. Și atunci am zis: ”Doamne aurul acela e grozav că există acolo pentru că România există din nou în cărți în ceea ce privește rezervele de aur”. Când eram eu student îmi aduc aminte că România avea o producție de 10.000 de kilograme de aur pe an.

Aceasta se întâmpla în anii ‘70. Erau zăcăminte care se exploatau din munții Apuseni, inclusiv de aici de la Roșia Montană, dar și de la Baia Mare, găsindu-se aur frumușel și unde nu v-ar veni să credeți la poalele Făgărașului, pe Valea Topologului, era aur aluvionar, care a fost cândva spălat din niște filoane din Făgăraș, pe care nimeni nu le-a găsit nici până acum. Una peste alta 10.000 de kilograme, o cifră frumușică, sigur departe de monștrii producători care sunt Rusia, Africa de Sud ș.a.

În anii 2000, m-au întrebat prieteni din SUA, ce zăcământ nemaipomenit s-a descoperit în România, pentru că vuia, în America, toată presa pe subiectul acesta. M-am informat și mi-am dat seama că nu era ceva nou, ci  era vorba despre zăcământul de la Roșia Montană, pe care comuniștii nu s-au apucat să-l exploateze.

Bănuiesc că era vorba despre costul tehnologiei mult prea mare. Exploatarea aceasta cu cianură se face după o tehnologie care nu se produce, după câte știu eu, decât în Germania. Și nemții sunt nemți, ceea ce înseamnă că tehnologia este mai sigură la nivelul silozurilor în care se face cianurarea și, foarte important, epurarea.

Istoria galeriilor de aur made in Ro

În ceea ce privește modalitatea de exploatare s-au exprimat diferite puncte de vedere conform cărora la Roșia Montană se poate exploata doar în galerie. Situația este următoarea: aici, cândva a existat un munte vulcanic, iar lava a venit cu o cantitate mare de aur, dar care era distribuită sub formă de grăunciori, microscopici aproape, în masivi. Masivul s-a crăpat, s-au format falii, fracturi, iar pe acestea soluții fierbinți au transportat și au concentrat aurul și l-au depus în ceea ce denumim filoane. Dacii atunci scoteau mai puține filoane, de fapt aurul erodat de ape din acele filoane. Abia când au venit romanii, au făcut exploatare serioasă pe filoane. Și au scos filoanele, presupun că pe atunci puteau să dea de filoane cât mâna de groase, în orice caz, ei au exploatat pe galerii care au urmărit aceste filoane care se ramifică în masiv și atunci acolo este un păienjeniș de galerii în care cei care exploatau mergeau după filon cu dalta și ciocanul, foarte rudimentar, bineînțeles. În general aceștia erau iliri, ei aveau experiență din zona bazinului Mediteranean, deci romanii nu i-au folosit pe daci, ci pe acești iliri.

Au scos aur cât au putut după care au fost exploatările din timpul Imperiului Austro-Ungar, foarte serioase, când cred că s-a ajuns până la 1000 de kilograme de aur pe an. Această cantitate de aur se extrăgea toată din Transilvania și mai puțin din Regat. După aceea, după Unirea Transilvaniei cu România, a fost foarte bine organizată exploatarea aurului de geologi, ingineri români, încât s-a ajuns la 3000 de kilograme de aur pe an după 1920.

Au fost și atunci greșeli, la un moment dat, când statul s-a amestecat vrând să impună celor care exploatau aurul să-l vândă numai Băncii Naționale a României la un preț stabilit de bancă, evident sub prețul pieței mondiale.

Astfel a început să se facă contrabandă și o mare cantitate de aur a început să iasă pe din România fiind vândut în Europa, de exemplu. După Al Doilea Război Mondial, comuniștii iarăși au organizat în așa fel exploatarea aurului, încât lăsând la o parte episodul în care această exploatare a încăput în mâinile hrăpărețe ale rușilor din perioadă SOVROM-urilor, ca să ne plătim datoriile de război, aurul acesta a fost, în perioada comunistă, al poporului român și s-a continuat exploatarea filoanelor. Dar treptat, treptat s-a împuținat aurul filonial și exploatările au intrat în declin. Deci înainte să vină Revoluția deja consemnăm declinul.

Pentru că nu aveau bani să investească în tehnologie și nici nu ar fi optat pentru o exploatare străină.  Exploatările au mai continuat și după revoluție până când, în esența, filoanele s-au epuizat, pentru că vine ziua în care totul se termină. Poți să auzi povești că localnicii știu ei niște filoane secrete de la bunicii lor, că au nu știu ce hărți ascunse prin pod… E puțin probabil să fie chiar așa. În schimb, acel aur diseminat, grăuncioarele acelea minuscule care au fost în masivul inițial au rămas acolo. În afară de cele care s-au concentrat pe fracturi și au format filoanele, acel aur diseminat este în munte, dar cum să-l scoatem acum? Iei tot muntele și îl bagi în mori cu bile și îl faci făină și făina aceea o bagi într-un tratament în care singura reacție rentabilă, din punct de vedere economic, este aceasta cu cianură. Se aude din când în când, iarăși sunt mituri din om în om, că nu știu cine din România a descoperit nu știu ce tehnologie care poate găsi aurul fără cianură. Îți dai seama că ar fi minunat să fie așa, trebuie să îi dăm aceluia Premiul Nobel! Dar din păcate astea sunt niște povești, nu se impun, cine nu ar vrea să folosească o astfel de metodă și să scape de toate greutățile? 

Și atunci s-a pus problema ce facem? Scoatem așa, nu scoatem așa? Prin anii ’97 Centrala Minieră Deva începea să închidă mine, să trimită oamenii în șomaj și atunci a apărut, pare-se, domnul Franc Timiș, un tip isteț, pare-se că și priceput totuși în meserie, și cu miros de bussines, care a venit și a încheiat un contract cu Centrala Minieră Deva, privind exploatarea haldelor. De la romani, de la austro-ungari și de la comuniști rămăsese roca aceea dată la o parte ca să ajungi la filoane. Acest material este numit steril Însă acel steril conținea aur și are avantajul că haldele erau deja formate. Ei au adus doar camioane care au cărat materialul deja sfărâmițat, le-au măcinat și au scos aur. Au fost aproximativ 270 de halde rămase, iar ei au început să le exploateze inițial pe acestea. După aceea au făcut cred un act adițional la contractul pentru halde dorind să facă explorare și la Roșia Montană. Propunerea s-a acceptat și a început și exploatarea de la Roșia Montană. S-a făcut foraj acolo între 1997 și 1999.

Însă în anii 2000 a aflat și Occidentul de comoara din România și din momentul acela a apărut marea epopee pe care o știm și care a însemnat să se facă o exploatare. Trebuia să se întocmească niște condiții de mediu, niște condiții economice favorabile cuiva și niște condiții de șpăgi probabil, trebuie să ne închipuim nu există nicio dovadă, însă nu putem să ne gândim că nu se punea problema și de așa ceva?

Și atunci canadienii au fost acuzați că au făcut tot posibilul ca să cumpere presa. Pe partea cealaltă a început o opoziție puternică împotrivă proiectului. În acea fază eu trebuie să îți mărturisesc că am fost destul de circumspect, nu m-am aruncat în nu știu ce campanie împotriva Roșia Montană, cum lumea și-a închipuit.

Exploatarea din România este asemănătoarea cu cea din Noua Zeelandă și din Honduras. Sunt aceleași companii care au făcut un prăpăd din punct de vedere al mediului și câștigul l-au luat ei cât mai mult, iar ce a rămas au luat o bandă de hoți din Guvernul și Parlamentul acelei țări. Și atunci, că să scurtez, punctul meu de vedere acum este destul de net. Zic : „ Doamne, exploatăm sau nu la Roșia Montană? Ar fi bine sau nu?”. În Nouă Zeelandă am văzut cu ochii mei cum se exploatează, în Honduras, n-am văzut dar m-am documentat și o colegă de la National Geographic a fost acolo să vadă despre ce este vorba. Și întrebarea este: Unde e România noastră dragă, mai aproape de Nouă Zeelandă sau mai aproape de Honduras ? Nu geografic vorbesc.

Și din punctul de vedere al posibilităților ca acea bogăție să ajungă cumva să facă bine și poporului român? În momentul de față eu sunt convins în sinea mea că este cel mai nefericit moment. Nu fac politică, dar eu cred că în momentul acesta se îmbogățesc acționarii? Și că totul miroase a corupție imediat, și românii vor rămâne cu paguba de mediu și așa mai departe. Pentru că în momentul în care există corupție, atunci acționarii nu se mai preocupă așa de mult pentru mediu, pentru că îi costă foarte mulți bani să facă toată reparația ecologică.

Ca speolog pot să spun că exploatarea cu cianuri este singura și cea mai potrivită soluție având în vedere distribuirea aurului. Însă pentru realizarea acestui tip de exploatare este nevoie de foarte multă seriozitate în primul rând. Trebuie să cumpărăm cea mai bună tehnologie, sa monitorizăm foarte bine procesul de exploatare, în momentul în care s-a exploatat într-un loc să se și refacă zona imediat din punct de vedere ecologic. Ori seriozitatea aceasta în situația în care tu nu știi în ce fel va fi, e greu de crezut că o vom avea.

Cristian Lascu este speolog, cercetător în cadrul Institutul de Speologie „Emil Racoviță” al Academiei Române şi redactor-şef al revistei National Geographic România. Noi l-am întâlnit la cel mai recent eveniment 12connections unde a fost invitat ca speaker.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*