E-sănătatea la raport

0
656

e-health

În urma realizării a două sondaje în spitalele de urgență (respectiv, unități destinate îngrijirilor medicale de scurtă durată, precum și tratamentelor medicale ori chirurgicale urgente) și printre medicii generaliști din Europa, s-a constat o creștere a ratei de utilizare a sistemelor de tip e-sănătate. Astfel, în 2013, 60% dintre medicii generaliști au folosit aceste instrumente, numărul lor fiind cu 50% mai mare decât în 2007. Însă, mai există multe aspecte care trebuie îmbunătățite.

„Europa se confruntă cu o criză în domeniul asistenței medicale, ca urmare a îmbătrânirii populației noastre. Prin valorificarea la maximum a tehnologiilor digitale, putem reduce costurile, îi putem reda pacientului controlul, putem eficientiza asistența medicală și îi putem ajuta pe cetățenii europeni să se implice activ în societate pentru o perioadă mai îndelungată. Trebuie să luăm în continuare pulsul acestui domeniu!”

Neelie Kroes, vicepresedintele Comisiei Europene

Principalele rezultate ale sondajelor sunt:

În ceea ce privește asimilarea sistemelor e-sănătate (#eHealth) în spitale, țările care au înregistrat cele mai ridicate procente sunt: Danemarca (66%), Estonia (63%), Suedia și Finlanda (ambele cu 62%). Profilurile detaliate ale tuturor țărilor sunt disponibile aici.

S-a constatat că serviciile e-sănătate sunt încă utilizate mai degrabă pentru operațiuni tradiționale (efectuarea de înregistrări și pentru redactarea de rapoarte), decât în scopuri clinice, cum ar fi efectuarea de consultații online. Numai 10% dintre medicii generaliști efectuează consultații online.

CITEȘTE ȘI Energie nepoluantă pentru o școală din Constanța

panouri solare

Olanda se află pe primul loc în privința procesului de digitizare a fișelor medicale ale pacienților, înregistrând un procent de 83,2%. Danemarca se situează pe locul al doilea (80,6%), în timp ce pe locul al treilea se află Marea Britanie (80,5%).

Cu toate acestea, numai 9% dintre spitalele din Europa le permit pacienților să aibă acces online la propriile fișe medicale, iar majoritatea acestor spitale oferă doar acces parțial.

Printre obstacolele majore cu care se confruntă spitalele și medicii generaliști, atunci când adoptă sistemele e-sănătate, se află lipsa de interoperabilitate, absența unui cadru de reglementare și a resurselor.

„Soluțiile e-sănătate au potențialul de a îmbunătăți asistența medicală acordată pacienților și de a spori eficiența sistemelor de sănătate. Sondajele arată că unele state membre conduc detașat clasamentul în ceea ce privește utilizarea e-prescripțiilor și a fișelor medicale electronice spre beneficiul pacienților și, astfel, pot servi drept sursă de inspirație pentru altele. Contez pe toate statele membre să profite de potențialul soluțiilor e-sănătate și să coopereze în această privință în cadrul rețelei e-sănătate a UE.”

Tonio Borg, comisar european pentru sănătate

În ceea ce privește schimbul informații medicale, 48% dintre spitalele Uniunii Europene oferă anumite informații medicale medicilor generaliști externi pe cale electronică și 70% dintre spitalele Uniunii le împart cu furnizorii externi de servicii medicale. Danemarca, Estonia, Luxemburg, Olanda și Suedia înregistrează cele mai bune rezultate (100% din spitalele de boli acute din aceste țări realizează un anumit grad de schimb de informații medicale).

CITEȘTE ȘI Munca la negru paralizează Europa

mita

Medicii generaliști utilizează doar într-o mică măsură instrumentul e-prescripție (32%), iar nivelul interacțiunii prin e-mail dintre doctor și pacient este de asemenea scăzut (35%). Țările care înregistrează cele mai bune rezultate în privința folosirii instrumentului e-prescripție sunt Estonia (100%), Croația (99%) și Suedia (97%), în timp ce Danemarca (100%) se află pe primul loc în ceea ce privește folosirea e-mailului în scopuri medicale, urmată de Estonia (70%) și de Italia (62%).

Mai puțin de 8% dintre spitalele Uniunii oferă electronic informații medicale furnizorilor de servicii medicale situați în alte țări ale UE.

Referitor la România, se observă o evoluție în ceea privește implementarea sistemului rețetelor electronice. De asemenea, în 2012, față de 2010, se înregistrează o creștere cu 7% în ceea ce privește sistemele de e-sănătate. Însă, așa cum se specifică și în raportul celor două studii, acest lucru nu este suficient. În paralel, s-a observat lipsa unor schimbări semnificative a celorlalte procese în vederea implementării sistemului de tip e-sănătate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*