Dincolo de filantropie – Interviu cu Prințesa Marina Sturdza (partea a III-a)

0
472

 

untitled2

Ce motivează un om pe care țara l-a aruncat în lume să se întoarcă la ea și să o ajute?  Într-un interviu serial, exclusiv în Social Responsibility Magazine, vom afla cum primește România un om de bine, care sunt piedicile pe care le întâmpină și ce anume îl determină să nu renunțe. Totul într-un dialog răvășitor cu Prințesa Marina Sturdza.

Viaţa este un fel de continuă căutare a echilibrului.

Cum răspund oamenii, corporațiile și statul Român oamenilor care vor să le facă bine? Răspunsul, în partea a treia a interviului cu Prințesa Marina Sturdza.

Autori: Diana Șerban și Alexandra Duică

SRM:  Având în vedere că lucraţi pentru copii şi pentru educaţie, care ar fi unul dintre sfaturile de viață cele mai importante pe care le-aţi da acestor tineri ca să poată păşi cu dreptul în viaţă?

Marina Sturdza: Trebuie căutat un echilibru şi cred că viaţa este un fel de continuă căutare a echilibrului, trebuie preţuită familia, prietenii, nu trebuie să ne dezechilibreze slujba, faima, toate acestea. Pe mine mă îngrozeşte un lucru şi anume, lipsa de adevăr în branding-ul acesta personal pe care văd că îl face toată lumea pe internet, unde nu mai există niciun adevăr. Fiecare afişează ce ar vrea sau selectiv şi mi se pare că se construieşte ceva virtual, ceva ce nu va dura. Mai bine te legi de adevăruri, de prietenii pe care îi ai, de oameni adevăraţi şi de fapte, nu de vorbe. Acest echilibru e foarte uşor de scăpat într-o direcţie sau alta. Mă las foarte mult sfătuită de prieteni, ascult păreri, mi se pare că un lucru care în România mai e de învăţat este noţiunea de a lucra în echipă. Părerea mea este că nu deţin toate adevărurile şi că idei bune pot veni din multe părţi, mai bine ne ascultăm reciproc şi vedem care e ideea cea mai bună sau pe care o hotărâm de comun acord, cea pe care ne-o putem permite.untitled5

SRM: Revenind la proiectele pe care le desfăşuraţi în acest moment, aş vrea să îmi spuneţi în primul rând, cum primeşte România, ca ţară, oamenii care vor să facă bine?

Marina Sturdza: În multe feluri, nicio reticenţă contrar aparenţelor. Vorbele nu sunt utile, ci faptele. În ţara noastră mi-am dat seama că trebuie să fii prezent ca să supraveghezi tot ce se întâmplă, scapă lucrurile, văd că iniţiativele mele sunt primite cu foarte mare entuziasm şi oamenii se implică. Pe masură ce lucrurile se cunosc mai bine, se clădeşte, se construieşte. Lucrez în ţară de 17 ani, mi-am văzut de treabă liniştită, sprijin 10-12 diferite fundaţii, dar aleg cu grijă şi încerc să fac mai mult decât să apar pe scenă, încerc să mă implic, întâi văd despre ce e vorba, mă uit la contabilitatea fiscală, la toate elementele acestea, tot ce am făcut până acum pare să fi însămânţat ceva frumos.

SRM: Care este proiectul care, după părerea dumneavoastră, a avut cel mai mare impact în România?

Marina Sturdza: Nu cred că aş putea alege unul, unele sunt foarte mici, altele foarte mari. Unele răspund la nevoile cele mai crunte ale societăţii noastre, unul este sigur “Casa Speranţei” care în România dacă eşti diagnostic cu o boală terminală sau cronică nu există niciun fel de ajutor şi cum de obicei cancerele sunt depistate în fază terminală, sistemul nostru nu oferă nicio soluţie, te trimite acasă să mori, care deseori distruge familii şi este o tragedie individuală, dar şi colectivă pentru ţară, aşa că intervenţia “Casei Speranţei” prin intermediul specialiştilor formaţi de noi, aproximativ 15 mii de medici şi de profesionişti în domeniul de îngrijire paliativă, care acum s-au răspândit prin toată Europa de Est, cred că asta este una dintre lucrurile la nivel social care erau lipsă. Acum clădim acest hospice la Bucureşti care ar fi avut nevoie de zeci de ani pentru a realiza ce încercăm noi să facem. A doua mare realizare în România a fost în ‘89 când noi, cu restul lumii, am descoperit aceşti 110-120 de mii de copiii abandonaţi în orfelinate şi leagăne şi instituţii despre care nici nu ştiam că existau. Câteodată erau nişte condiţii indescriptibile, aceşti copii au fost nu numai mici tragedii pentru fiecare dintre ei, dar şi pentru ţara noastră în sine, ni s-a pus o pată neagră global, iar aceşti copii au trebuit să fie solutionaţi. Asta rămâne una din sarcinile cele mai grele, fiindcă pentru jumătate din ei sau găsit soluţii, majoritatea au fost integraţi în familii de adăpost, unii şi-au regăsit părinţii şi marele lucru de ştiut este că 90% din aceşti copii au părinţi, nu sunt orfani, foarte puţini, sunt copii care au fost marcaţi, pur şi simplu, din motive de sărăcie, dar şi din cauza mentalităţilor, părinţii gândindu-se că este responsabilitatea Guvernului. Nu, responsabilitatea este a familiei!

România a făcut enorm de mult pentru care nimeni nu spune “Mulţumesc!” şi trebuie spus că toate guvernele, indiferent de culoarea politică, s-au ocupat şi au făcut ce au putut cu ajutor internaţional, cu O.N.G-uri, dar rămân 60 de mii de copii care vor fi în grija noastră o viaţă întreagă. Unii dintre ei cu handicapuri foarte mari, unii care poate au început ca orice copil, dar dupa anii într-o instituţie de acest gen, sunt puţin deformaţi, inevitabil şi trebuie reintegraţi în societate, rămâne ceva de care trebuie să ne ocupăm tot timpul de acum înainte. În domeniul acesta lucrez cu destul de multe organizaţii, foarte mult lucrez cu case deschise pentru copii care au totuşi o experienţă, din 14 ţări în  domeniu de dezinstituţionalizare, care este unul foarte specific.

Dacă schimbi ministrul la fiecare 3 luni este foarte greu ca oricine să ia o decizie.

untitled4Lucrez şi cu o fundaţie britanică unde sunt în consiliu cu prinţul Charles, unde  sunt copii care nu au o identitate, nu ştim ce vârstă au, de unde vin, pentru care trebuie reconstituită o viaţă. “Save the children” are unele programe asemănătoare, mai sunt programe de biserică, dar iarăşi trebuie o politică naţională şi trebuie adunate aceste experienţe de pe teren, fiindcă aceasta contează, nu ce înveţi din cărţi. Apoi în domeniul educaţiei lucrez cu multe judeţe, dar cine face ceva important este ovidiu.ro, care target-ează sărăcia, dar la nivel preşcolar, deoarece tot ce am învăţat ne spune că un copil cât de devreme începe şcoala şi cât de devreme îşi însuşeşte obiceiuri cotidiene, are un impact nu numai asupra familiei, dar de obicei ce a învăţat la 3-4 ani durează şi va rămâne în şcoală, abandonul şcolar este o problemă foarte mare în România, suntem ţara numărul 2 din Europa din acest punct de vedere.

SRM: În legătură cu aceste proiecte, doresc să vă întreb dacă aveţi ca parteneri corporaţii şi instituţii publice şi cât de greu sau uşor a fost să îi convingeţi, cum se implică aceştia şi cum vedeti dumneavoastră pe viitor această colaborare.

Marina Sturdza: Am încercat întâi să creez o credibilitate personală, nu mă implic foarte repede, stau să mă gândesc dacă într-adevăr pot contribui cu ceva util. Cred că trebuie să îţi clădeşti încrederea, nu m-am afişat, sper că oamenii au avut încredere în mine şi am încercat să dovedesc ce mi-am propus. Sunt o persoană foarte axată pe rezultate, pe adevăruri, pe realitate şi pe a nu promite vreodată ce nu pot să îndeplinesc. Promit puţin şi încerc sa rezolv mult! As spera ca prezenta mea intr-un proiect este o oarecare garantie ca macar eu m-am uitat indeaproape la acest proiect.

SRM: Mă interesează în special, în ce măsură răspund corporaţiile care au filiale şi în România şi în ce măsură răspund instituţiile publice la iniţiativele în domeniul educaţiei şi în domeniul sărăciei cronice, dacă îi pot spune aşa.

untitled1

Marina Sturdza: Sunt două subiecte foarte legate între ele, dar răspunsul a fost aproape întotdeauna unul pozitiv, numai că se mişcă greu maşinăria Guvernului şi a ministerelor şi ca să fim foarte clari, dacă schimbi ministrul la fiecare 3 luni este foarte greu ca oricine să ia o decizie. Foarte des a intervenit politica, fiindcă suntem încontinuu în alegeri, în prealegeri, în postalegeri,  se împiedică deciziile, deşi voinţă şi oameni buni apar, dar câteodată fiindcă angrenajul este aşa de complicat, nu putem aştepta guvernul. Astfel, în acţiunea mea cu “Art for children” nu cred că e nevoie să aşteptăm guvernul pentru toate, putem porni ceva şi fără ajutorul lui.

Ultima parte a acestui interviu va fi publicată luni, 29 iunie, pe www.srmagazine.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*