Cum gestionăm dialogul intercultural în România

0
33

În perioada 31 octombrie – 4 noiembrie va avea loc, la Casa Pelerinul din Durău, județul Neamț „Tabăra Cantus Mundi – diversitate și culturalitate”. La eveniment vor avea ocazia să participe gratuit 60 de copii din cele 18 comunități etnice din România. Timp de 5 zile, specialiști ai Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” vor susține o varietate de activități educativ-culturale, precum ateliere de dicție, ateliere de cor și de creație. Programul mai cuprinde și teatru de improvizație, drumeții și proiecții video tematice. 

Evenimentul este organizat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” prin Programul Național Cantus Mundi, în parteneriat cu Departamentul Pentru Relații Interetnice, cu sprijinul Primăriei Bucureşti, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive. 

Pe 3 noiembrie, la Casa Pelerinul va avea loc Spectacolul „Scena talentelor” în cadrul căruia, începând cu ora 16:00, copiii și tinerii vor avea oportunitatea de a arăta publicului cunoștințele acumulate pe parcursul taberei Cantus Mundi. Spectacolul va include momente muzicale, scurte reprezentații de teatru și o expoziție a lucrărilor realizate de către participanți în timpul atelierelor de creație. Intrarea este liberă. 

Prin Tabăra corală Cantus Mundi se dorește promovarea diversităţii lingvistice şi etnoculturale, cultivarea valorilor comune, a toleranţei şi a dialogului intercultural. Acest proiect face parte dintr-un amplu demers educațional desfășurat de Programul Național Cantus Mundi, care include și proiecte de anvergură precum „Școala de Toamnă Cantus Mundi Iași”. La acest proiect, care a avut loc în 5 septembrie, au participat gratuit aproape 250 de copii și 30 de profesori din județul Iași. O ofertă educațională și culturală de elită a avut și „Școala de Vară Cantus Mundi”, desfășurată în perioada 9 iulie – 1 august în București. Timp de aproape o lună, peste 300 de copii au frecventat zilnic atelierele gratuite ale Școlii, cu tematică diversă, de la cor, actorie și percuție până la improvizație, dezvoltare personală, mișcare scenică și jocuri.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu sprijinul membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 7 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 950 de coruri. 30.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*