Burse de 150.000 de lei pentru studii despre bere

Tinerii cercetători se pot înscrie până pe 15 aprilie 2018 în programul de burse de cercetare al Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

0
103

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție anunță deschiderea celei de-a șaptea ediții a programului de burse pe tema efectelor consumului moderat de bere în raport cu sănătatea. Programul se adresează pasionaților de cercetare, care își pot depune proiectele până pe 15 aprilie 2018. Valoarea totală a burselor acordate este de 150.000 de lei.

În program se pot înscrie studenți aflați în an terminal la orice specializare de natură științifică (medicină, biologie, chimie), dar și la specializări conexe, precum nutriție, educație fizică sau științe sociale, masteranzi, doctoranzi sau post-doctoranzi din centre de învățământ superior sau centre de cercetare din România. De asemenea, programul se adresează și cadrelor medicale cu specializările diabet, nutriție, boli metabolice și cardiologie, dar și cadrelor didactice din învățământul universitar și post-universitar, care își pot coordona studenții pentru realizarea unui astfel de studiu.

De altfel, este necesar ca studenții aplicanți să beneficieze de un coordonator de proiect care să aparțină unei instituții de învățământ superior sau centru de cercetare din România și care să fie cel puțin asistent universitar sau cercetător științific. Aplicanții cadre medicale pot depune proiectul în nume propriu sau ca echipă de medici, fără un coordonator de proiect.

Pentru a aplica, cei interesați pot solicita un formular de înscriere la adresa de email centru@beresanatatenutritie.ro sau îl pot descărca accesând pagina www.beresanatatenutritie.ro, secțiunea „Burse de cercetare”, pe care mai apoi îl completează și îl depun pe email până la data de 15 aprilie 2018.

„Sprijinul acordat mediului academic și tinerilor care își doresc să se dezvolte în zona cercetării științifice prin programul de burse a devenit deja o tradiție pentru noi. Cele patru studii finalizate până în prezent, au furnizat informații valoroase cu privire la rolul pe care consumul moderat de bere îl are pentru organism. Dorim să continuăm acest program întrucât credem că există un mare potențial în zona de cercetare în România, iar noi ne dorim să contribuim activ la îmbogățirea resurselor științifice de specialitate cu studii realizate de tineri cercetători din țara noastră, a declarat dr. Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

Pentru a fi eligibile, studiile trebuie să aibă caracter de noutate și originalitate privind efectele consumului moderat de bere în raport cu sănătatea. Până în prezent, sub umbrela Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutritie au fost finalizate patru proiecte de cercetare, care au studiat asocierea consumului moderat de bere cu: ameliorarea simptomelor perioadei post-menopauză, efectele asupra funcțiilor cognitive ale creierului, stimularea puterii antioxidante a organismului și parametrii statusului ponderal (demontarea mitului burții de bere).

Detalii cu privire la procesul de înscriere, condițiile de eligibilitate, procesul de selecție și de realizare a studiilor după anunțarea câștigătorilor sunt disponibile în regulamentul oficial care poate fi accesat online, pe site-ul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*