Avantajele programelor de dramaterapie și terapie prin joc pentru copii

Asociația Audiosofia anunță ultima etapă a proiectului „Măști cu ecou” realizat cu sprijinul Fundației Pentru Comunitate și Mol România în cadrul programului „Pentru sănătatea copiilor” ediția 2016-2017.

0
249

Principalii beneficiari ai proiectului din 2017 sunt peste 70 de copii hipoacuzici purtători de implant cohlear, participanți alături de alți 20 de prieteni de-ai lor cu auz normal, la un program de terapie prin joc și dramaterapie. Cu această ocazie, copiii purtători de implant cohlear vor avea ocazia să urce pe scenă alături de prietenii lor cu auz normal, în două tabere de implant cohlear.

Prima tabără va fi organizată de Asociația „Ascultă viața” în stațiunea Eforie Nord (în perioada 27 august – 3 septembrie), iar cea de-a doua, de Asociația Audiosofia în stațiunea montană Bușteni (în perioada 2 – 7 septembrie). Aceasta din urmă va fi prima tabără internațională de implant cohlear din România, cu invitați din Franța, Belgia și Republica Moldova.

Spectacolele vor avea loc în datele de 1 septembrie (pe scena Complexului Dunărea din Eforie Nord), respectiv 6 septembrie (în sala de festivități a Complexului turistic Alexandros din Bușteni). Vor fi puse în scenă într-un mod inedit și sensibil aspecte din viața copiilor cu implant cohlear și a familiilor lor, alături de alte momente de improvizație realizate de copii.

Echipele de voluntari sunt formate din psihologi și specialiști în dans, terapie prin joc și dramaterapie, cu supervizarea coordonatorului de proiect. Pe baza parteneriatelor încheiate cu

Asociația „Ascultă viața”, Asociația „Corabia prieteniei”, „Asociația de terapie prin joc și dramaterapie din România” și Otomed Medical Center va fi posibil ca măștile să își facă auzit ecoul și în 2017.

Proiectul „Măști cu ecou” se află la cea de-a patra ediție și are o conotație specială fiind câștigat prin intermediul premiului acordat Asociației Audiosofia pentru cel mai bun proiect din cadrul programului ediției precedente.

În cei 4 ani, Fundația pentru Comunitate și Mol România au decis să sprijine îndeaproape eforturile terapeutice puse în slujba copiilor cu implant cohlear și speră să poată realiza acest lucru și în continuare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*